Echipa FLGC - FILIALA FNGCIMM IFN SA isi propune sa sprijine, pe termen lung, un domeniu atat de dinamic si important cum este sectorul IMM. Strategia noastră globala de dezvoltare stabileste urmatoarele directii principale de actiune:
• Imbunatatirea si extinderea cadrului de colaborare cu institutiile financiare
Serviciile FNGCIMM pot oferi bancilor acea plasa de siguranta atat de apreciata de orice finantator. Le permite sa lucreze cu mai multa flexibilitate, au mai multe optiuni, mai mult spatiu de manevra. Bancile partenere ale Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM sunt constiente de aceste avantaje, mai ales în perspectiva alinierii la cerintele Basel II.
• Imbunatatirea activitatii de garantare şi finanţare
Profesionalismul este una dintre principalele valori ale organizatiei noastre. Oamenii si sistemul de lucru sunt vectorii purtatori ai acesteia, si ei se vor afla in centrul atentiei noastre:
•Îmbunatatirea sistemului de evaluare a riscului de garantare;
•Îmbunatatirea procedurilor si normelor interne de garantare şi finanţare in scopul cresterii calitatii si eficientei procesului de analiza a solicitarilor de garantare.
Diversificarea si adaptarea produselor de garantare şi finanţare la necesitatile si particularitatile sectorului IMM, cresterea accesibilitatii acestora la nivelul intregii tari
• Sustinerea politicii economico-sociale a Guvernului
Actionarul nostru este statul roman, reprezentantul fiecaruia dintre noi. Avem nu doar obligatia (fata de actionar) sa ii protejam investitia, dar avem si datoria (fata de romani, cei pe care statul ii reprezinta) sa ne aliniem directiilor majore de dezvoltare stabilite prin angajamentele faţă de Uniunea Europeană.
• Asigurarea administrarii capitalului propriu in conditii de eficienta si siguranta
Orice investitie in numele statului trebuie sa asigure stabilitate, sa ofere sprijin solid, care sa nu poata fi pus la indoiala, in nici o imprejurare. Setul de activitati care se inscriu acestui principiu sunt:
• Urmarirea incadrarii activitatii de garantare in indicatorii de prudentialitate;
• Constituirea si regularizarea provizioanelor specifice de risc;
• Adaptarea normelor de plasament al resurselor financiare ale Fondului în concordanţă cu evolutia pietei secundare de capital si a institutiilor bancare. |